Mari bonu e Mari cimiteru

Comu mi suggiu, ‘a matina,

m’affacciu e vaddu ‘u mari.

A fantasia ‘i ‘stu mumentu m’arricria

e na’ nova jurnata pozzu cuminciari !

Si Sugnu unni me matri

davanti a mia c’è ‘u Strittu.

Supra na navi, o’ largu, vidu ‘u suli,

chi lentu n’chiana rittu.

D’a me’ casa, n’ta veranda,

l’ isuli tutti e di Milazzu ‘na striscia di landa.

Chi paci mi dugna ‘u mari,

bunazza o malutempu sempri l’è vaddari.

Quannu sugnu n’ta spiaggia,

chi pedi tra acqua e rina,

iddu m’incuraggia e cumincia ‘a parlantina.

Mi dici: “Comu si?”… e io “bonu, cu tia vicinu e nun ma passu propriu quannu si luntanu!”

“Tranquillu stai, nun ti n’incaricari,

ci voli tempu assai pi farimi sciugari!”

“Amicu mari, chiddu chi dici è veru,

ma n’ta st’ultimi anni si’ tuttu un cimiteru !

‘U mali di ‘stu munnu

è tuttu unni tia, dda’ sutta, ‘o funnu !

Picciriddi, fimmini e cristiani

divintaru mancianza pì tutti i piscicani.

Ma chiddi cchiù rugnusi su’ ‘i piscicani ‘i terra, chiddi chi fannu tuttu pì fomentari a guerra.

Prigannu, a tia m’affidu…Mari,

spazza lestu m’brugghiuni e lestofanti,

e riporta n’terra paci e vita a tutti quanti !

di Lillo Centorrino

Menzione d’onore al Premio ‘Colapesce’ 2019